Iar cand voi fi pamant,
In linistea serii,
Sapati-mi un mormant
La marginea marii.
Nu voi sicriu bogat,
Podoabe si flamuri,
Ci-mi impletiti un pat
Din vestede ramuri.
Sa-mi fie somnul lin
Si codrul aproape,
Sa am un cer senin
Pe-adancile ape.
S-aud cum blande cad
Izvoarele-ntruna,
Pe varfuri lungi de brad
Alunece luna.
S-aud pe valuri vant,
Din munte talanga,
Deasupra-mi teiul sfant
Sa-si scuture creanga.
Si cum n-oi suferi
De-atuncea-nainte,
Cu flori m-or troieni
Aduceri aminte.
Si cum va inceta
Al inimii zbucium,
Ce dulce-mi va suna
Cantarea de bucium!
Vor arde-n preajma mea
Luminile-n dealuri,
Izbind s-or framanta
Eternele valuri
Si nime-n urma mea
Nu-mi planga la crestet,
Ci codrul vant sa dea
Frunzisului vested.
Luceferii de foc
Privi-vor din cetini
Mormant far' de noroc
Si fara prieteni.
(Mihai Eminescu)
frumos!
RăspundețiȘtergere